Diogene, Diogene...

Diogene, Diogene...

Ce prostii, te ții tu de ele...
Mâinile alea, ai grijă ce faci cu ele
Ești pătat de păcate pe piele
Ai grijă că te prind ca niște mreje
Te lovesc ca niște nuiele
Nu au gust de miere
Și odată ce le-ai început,
Le porți după tine ca niște coliere.

Și le vede toată lumea
Vor striga de pe-acoperișuri ce-ai făcut.
Dacă nu-ți acoperi urma,
Vezi ce demoni ai născut?

Prostule.

Nu mai dormi pe tine,
Conștientizează-ți imoralitatea
Renunță la pământeasca fire
Și decide odată ce e dreptatea!

Nu te mai înțeleg!

Diogene, Diogene...

Ce-ți place ție să-i copiezi,
Încercând să te integrezi,
Printre lupii flămânzi
Neștiind că tu ești dintre iezi.

Deschide-ți ochii,
Uite morții, alungă muștele,
Îți trebuie bănuțul, găsește peștele,
După cum ți-a ordonat, Regele.

Diogene, Diogene...