"Ea"

Ea, ea e regina de-odinioară
Scăldată-n veșnic vis și flori de primăvară,
Ea e o coardă de vioară
Ce strigă vag dureri, menite să adoarmă
Suflete ce-o doboară.

Ea, ea e veșnic coșmar,
Veșnică rană dulce, ce urlă-n lumea surdă.
Pusă pe-un ac de ceas,
Mimează un dar, al ei pur har!
Și din lumina stelelor apuse de se-nalță,
Omoară brav o lume pusă-n față!

Ea, ea e învăluită de speranță și viață,
Dar singură-și condamnă lumea, ce prefață!
Un zâmbet de donează, Infernu-l luminează,
Căci ea mi-e lume, a timpului crăiasă!