genunchii

hârșâiți iată mi-s genunchii
coastelor mele de cioburile
vitrinei cardiace revărsată
-n acvariul și mai mare de zile

labirintând rotule alienatic
de pe un liman mov pe un altul
scârjâiți de nisipișurile
abisale din sânge cu bazaltul

țiparii de cașmir somon țâșnind
în micro-urletul lor subatomic
se agață orfani de asfaltul
matern înotând prin aerul toxic

în năvodul zilei de ieri triptic mor
haotic în liniște vinișoare
trepidate de făclia de azi
curgând neantizat în scăpare

căci în genunchii coastelor suntem
pururea făcuți să ne doară
în colțuroasele vorbe zgâriem
cuvântul ce începe să moară

damnați deopotrivă de lumină
complăcuți totdeauna în acest vid
ce întemnițând în gheața lui neagră
năzuințele aurii se sting