Înrobire

Te prelingi şerpuitor ca un susur de izvor
prin cămăruţele tapetate cu dulci amintiri
ale minţii mele şubrezite de dor.
Zbori precum un albatros
în al nemărginirii cuprins
şi te bucuri când îţi speli aripile
în lacrimile mele amare
ce se prăvălesc ca un torent.
Te năpusteşti avid
scormonind cu ghearele ochii mei apatici
furându-le şi ultima brumă
de candoare şi de inocenţă.
Te-ncolăceşti tendenţios
pe scoarţa crăpată a inimii mele sângerânde
bântuindu-i plaiurile pârjolite,
şuierând precum vântul turbat de iarnă
prin codrul întunecat ce freamătă neputincios
în faţa vitregiilor sorţii.
Te strecori în braţele-mi sleite de puteri
învrăjbindu-le, sădind în palmele lor
sămânţa dezrădăcinării de patria lor mumă.
Mă-nrobeşti
ancorându-mi de picioare păcatele omenirii
pironindu-mă sub greutatea plumbului topit.
Mă omori cu zile, încet şi sigur,
şi mai cutezi să mă întrebi
cum mă simt?