Nu o să mă schimb niciodată

Lacătul ăsta n-o să-l spargi vreodată,
Am să stau mereu ascuns, dar o să mă arăt odată,
O să mă găsești străpuns, cicatricea e numerotată,
Și n-o să-ți pară rău niciodată.

Toate daunele făcute indirect,
Toate defectele trebuie să le repet,
Ca să înțelegi, că totul e nesfârșit,
Și că eu sunt veșnic nefericit.

Am renunțat la orice încercare,
Am făcut atâtea degeaba, visul oricum dispare,
Situația spațio-temporală mă obligă să sufăr,
Orice acțiune imorală e ascunsă-ntr-un cufăr.

Din păcate sunt un om plin de ură,
Și-am fost tratat ca atare, viața cu mine-a fost dură,
Scârbă de sine, uite iarăși apare, cred că mai merge o tură,
Eu sunt Bafomet, cel ce suflete fură.

Dragostea de mult am părăsit,
Dar m-a părăsit și ea pe mine, eram încolțit,
Am încercat, de țepii geloziei m-am ferit,
Dar am realizat că singur sunt cu mult mai fericit, un necioplit.

Nu mai încerca să mă schimbi, e în zadar,
Sunt prost, îmi decid destinul cu un zar,
Și uite iar, am încercat să mă otrăvesc prea tare,
Și sunt atent prea rar.

Nu o să mă schimb niciodată.