Decalcomanie

Din Haos s-au născut toate: și apă, și foc,
S-au pus mari stele pe cer, în fiecare loc.

S-au umplut mările, nimicul a prins viață
În final copacii și-au lăsat florile să cadă.
S-au ridicat ființe din valuri de ceață
Și cerul a râs în culori vii și în mii de nori.

Fii ai stelelor de foc, suntem epigoni flămânzi
Și însetați de întuneric, brutali, deloc blânzi
Suntem rupți, distruși, răniți și o cerem
Pe-o zeiță crudă, noaptea,
Nyx în suflete de piatră.

Ne-am pierdut și aripile
Și dorințele
Ne-am pierdut
De tot
În ape
Mi-e rușine că trăiesc
Viața ce nu pot s-o cinstesc.

Voi ajunge să vă ating.
Ne întâlnim.
Și înflorim.
Explodăm.

Stelele-au citit în noi și au văzut exodul
Nu ne putem juca însă cu focul, oricât am cere,
Ajungem să murim în șoapte de durere
Căci așa ne-a fost scris, așa ne e destinul.

Așa am fost pictați, transfigurați pe o sticlă
Din nimic ne naștem și-n nimic ne-ntoarcem.