Lupta cu societatea

Am invatat că în viață,
Totul parcă atârnă de un fir de ață.
Te urcă sau coboară și descoperi,
Că nu esti tu, și defapt te acoperi.

Am învățat să privesc de unde plec,
Să mă uit tot înainte ca un berbec.
Am învățat să observ unde ajung,
Să nu mă pierd în bezna pe care o străpung.
Într-o grădină întunecată plină de spini
Care îi simți adânc și începi să suspini.
Că spinii sunt oamenii ce profită de oricine,
După care pleacă și uită de tine.
Fară pic de milă și iubire,
Că s-au hrănit din a ta trăire.
Te lasă baltă, fără suflet,
Căutând alt om acum, să-l dea amanet.

În această lume întunecată
Te lasă încremenit ura nemișcată.
Nu există dragoste-ntre hiene,
Răutatea fiind cea mai de semne...

Acasa, e un cuvânt ce spune totul complet,
E locul în care nu dai de oameni fără suflet.
Locul de unde pleci într-o junglă,
Înconjurat de oameni cu a lor milă nulă.
E locul de unde vii să fii tu iar,
La căminul tau, la locul rar.
Unde îți dai seama,
Că societatea nu o putem aclama.
Că e tarziu oricum să schimbi ceva,
C-au reușit inculții a o captiva...