Vitraliu de gânduri

Să spui că ești...sau că ai fost vreo pană plutitoare
S-aspiri la griul fără de rost, să fii doar o flacără rătăcitoare
În ciclul vieții-ntortocheat, de toți știut, de toți blamat
Să fii doar un intrus stingher, să fii mereu de toți uitat

Albastru nemărginit, aproape transparent
Îți cuprinde întreaga lume, căci devii mereu absent
Te simți străin în traiul cotidian?
Te-ai simțit mereu...a meritat să te prefaci în van?!

Pentru ei crezi c-ai rămas...că ei te văd interesant
A meritat să putrezești în vânt, să dispari încet în neant?
Lumea-i crudă, căci vuietul oamenilor răi
Au stins atâtea flăcări calde... atâtea speranțe pline de văpăi...