Poemul Franc

Mi-a venit să vărs, să plâng.
Să nu mai plec nicăieri.
În bucătăria lui Bogdan
despre fericire, despre regele moare.
Despre fătul care voia să-și strângă mama-n brațe,
dar n-avea de ce să prindă.

Simt cum se dărâmă în mine
și amân.
Ani de zile într-o garsonieră.
Scriam
pe mașina de spălat.
Îmi crăpa mintea. Epuizat,
într-un caiet studențesc, coperțile făcute praf,
paginile îndoite, adnotate cu markerul
și cuibul cu ochi din care am reținut doar frica.

Fă-te mică, să te pun în ghiozdan, după manuale,
acolo unde nu mă gândesc dacă am nevoie
de-o funie
ca să tac.