Secetă de iubire

E secetă amară...
Iubirea s-a uscat — toată
E secetă și simt că mă omoară
Inima mișcă: “iubirea trebuie salvată”!

Plânge pământul greu,
Nu e iubire — și totul se usucă
Plânge sufletul meu,
Se zdrobește... în groapă se aruncă.

Dă, Doamne, peste lumea Ta uitată
Iubire multă — în potop.
Dă, Doamne, fericire-adevărată
Și n-o să mai rămână niciun strop.

O s-o sorbim în noi dintr-o suflare...
Cu taină o vom bea — desăvârșit.
Ca apa absorbită de pământ, sub Soare
Căci viața noastră, nu are sfârșit!