Tu

Am în față...o pânză albă...
Atât de albă încât mă orbește.
Mă aflu în haos...ideile îmi îneacă mintea
Și niciuna nu mă mulțumește...
Așa că...iau pensula și mă las purtată de culoare.
Nu m-am putut abține...negrul mă atrăgea,
Iar eu nu am rezistat....am fost moale.....

Nu știam ce fac....nu știam dacă e vreo persoană
Ori un obiect....era așa abstract
Și, totuși, în mintea mea cu tact
Totul prindea formă....
Și-n depărtare
Erai tu.

Tu, cel care ești în mintea mea mereu....
Tu, cel care faci totul să pară așa de simplu....
Tu, subiectul tabloului meu....
Pictat în linii mari și-o singură culoare...
Tu, cel pe care eu îl vreau...

Și, dintr-odată, nu mai doare...