el

21:49

Te-am rugat să pleci și ai rămas.
Nu cu mine, nici pentru mine;
ai rămas să îmi bântui existența,
să aduci tristețe asupra mea,
să reușești ceea ce știi cel mai bine să faci.
Fă ca ploaia să curețe toate aceste gânduri,
toate aceste răni,
fă ca ploaia să mă curețe
de tine.
Și când ai plecat de lângă mine,
atunci a rămas conturul inimii tale,
acum doar un spațiu gol, tu lipsind.
Totul era așa de usor...
Așa ușor era când nu te vedeam mereu;
puteam să mă eliberez de amalgamul
de sentimente și apoi să dispar în absurda libertate,
fără să îmi fie frica de tine.
Dar acum trebuie să mă ascund,
și e atât de greu să fac asta atunci când tu
mă privești atât de profund și totuși simplu...
Era ușor fără tine cu mine.
Lângă mine, de fapt. Căci ești cu o alta ea...
Îmi impun să nu îți simt absența,
îmi spun să iți ignor prezența,
sper să se șteargă sentimentele,
dar nu cred că voi umple spațiile astea goale,
lăsate de tine.
Este atât de greu să vorbești despre ceva
ce ai simțit singur, căci nimeni nu te poate înțelege.
Îmi pare rău că eu nu te pot face să mă iubești.
Când simți, parcă și vântul prinde sens.
De parcă există ca să te ajute
să ștergi tot ceea ce simți, să încerci să uiți
și să treci peste un el.
Dar cine se îndură în iubire?
Fiecare suflet hoinar îndrăgostit e pe cont propriu,
stă în mâinile sale vindecarea sau uitarea.
Când te vindeci nu uiți...
Doar nu mai lași trecutul să iți ghideze viitorul.
Am o ruptura în locul în care el ar fi trebuit
să fie. Nu am încercat să o repar,
sper ca un alt el să reușească asta,
altfel acel el va fi mereu cu mine.
Lângă mine. Căci e o alta ea...
Și totuși las ploaia să mă curețe de tine;
deși e imposibil.

e l