Albastru

Ești tu acolo sus și-n jurul meu,
Sub un capac, și-n jur mi-e vasul,
Mă ții pe-un raft în domul meu
De porțelan și alabastru-albastru.

În treacăt, ca o adiere,
Ca briza cerului de seară,
Deschizi încet capacul greu
Și mă privești delung, e vară.

Clipești rar, cât mă privești,
Și ochii tăi de verde-albastru
Se clatină aleatoriu într-o parte,
Și-nchizi capacul greu, sinistru.

E întruneric greu în jurul meu,
Candela mi-ai stins cu o suflare,
Cum briza-albastră de la mare
Suflă nisipul fin către ocean.

Și mă privești sppontan câteodată
Și-aud cum vasul meu se crapă.
Nu știu ce simți, dar ochii tăi
Deschid fereastra translucidă,

Și uneori îți pot citi în ei
Clepsidra verii cum se scurge,
Dar nu putem vorbi, e interzis
Să ies din vasul meu, dar îmi ajunge.

Mi-ajunge o privire aievea,
De dincolo de porțelanul greu,
Eu sunt al tău și tu-al meu zeu,
Nisipul curge în clepsidra verii.

Crăpături asurzitoare anunță scăpare,
Cu prețul vieții, un trup fără suflare
Cade dramatic printre cioburi vechi, albastre,
De pe un raft întunecat, în gol,

Într-o-ncăpere rece și uscată,
Ce să vezi, din porțelan
Și alabastru-albastru simultan.