Prin văl de efemeritate

În colțul camerei crește mucegai
Și prin gânduri îmi trece metal.
Poți simți duhoarea dimineții cu soare stins
Prin gaura din perete unde doarme un gândac.
Cu mintea duplicată plutesc printre nori
Și îmi salut prietenii marionete.
Imperfecțiunea lumii îmi strălucește în ochii de sticlă
Pe care i-am pierdut într-un joc de a ascunselea...
Nu i-am mai găsit.
Ma descompun lent în umezeală,
Nu mă grăbesc.
De ce ar fi importante steluțele,
Dacă nu s-ar stinge?