România

Nici un loc de pe pământ,
Nu-i ca vatra părintească,
Nici o țară nu-i mai țară,
Cum e România noastră.

Uite! Avem Carpații falnici,
În care Sfinxul domnește,
Iar dacă te urci pe Tâmpa,
Vezi un tărâm ca-n poveste.

Avem dealuri și câmpii
Ce sunt pline de culoare.
La noi, Dunărea doinește,
Când de dor și când de jale.

Pe acest pământ ce-i sacru,
Poarta cerulu-i deschisă,
Căci avem un Voroneț
Și o candelă aprinsă.

Unde-ai mai văzut în lume
Cimitire colorate,
Unde fiecare cruce
E o filă dintr-o carte?

Avem codrii de aramă,
Ce se leagănă de vânt,
Izvoare ce lin suspină,
La noi, teiul este sfânt.

O coloană infinită
Se înalță până la astre,
Doar românii știu s-asculte
Trilul păsării măiastre.

În suflete, noi purtăm
O biserică în rugă,
Cât avem un Dumnezeu,
Nimeni n-o să ne distrugă.

Au vrut mulți, dar n-au putut,
Deși-au rupt din trupul țării...
Încă te mai doare, Maică,
N-ai putut să dai uitării,

Nici ce ți-au făcut muscalii,
Nici ce-au smuls hunii din tine,
Și adormi cu ochii-n lacrimi,
Visând iar la Întregire.