adâncime

Viața e atât de abstractă pentru unii încat devin
scoici picate-n mare, am uitat tot ce ziceam
de ce nu mai moare nimeni viața e o ceață clară
se uită la mine şi mă ustură ochii s-a spălat cu clor clar
vrea să mă impresioneze ştie că iubesc tot ce-i frumos
şi ador urâtul, iar Mihai speră că o să mă omor de când m-a lăsat
n-o s-o fac că am rufe de spălat, vase şi flori

Eu când plâng sec planeta, mor şi plante
mă înjură bratan că i-am distrus recolta,
banii şi clienții nu mai vin
numai vin beau când merg la cinema
să mă simt ca-n munți
să-mi curgă roşul în vene ca
să trăiesc viața asta abstractă pentru uniii,
doar eu ştiu ce-i viața

Este banca asta în fața căreia stau şapte ore pe zi
de luni până când n-oi mai fi decât cu trupul,
mintea pleacă deja la noua luni că aşa suntem noi oamenii
trăim ieri şi mâine, azi ce este până la urmă?

Astăzi
este doar un mâine presărat cu speranță
pentru ieriul care-a fost un destastru
astăzi
este doar un ieri care aduce numai greață si speranța a slăvit vidul sufletului joacă-n spațiu
hora morții în găleată adună oceane mările lacrimi

Cum ziceam eu ştiu ce-i viața, Luna-mi joacă dimineața
pe pereți când mă scol si calc pe pietre palide şi reci
c-am mâncat din frigider ochiii mari căutând
Steaua Nordului la Sud
aud stelele cum pică-n minte galaxii şi jurăminte
pentru Univers eu şoptesc.. te iubesc