Nostalgie

În suflete purtăm o iubire ce doare.
Ești un gând de depărtare,
O amintire trecută,
Ești ultima filă din carte,
Doar o iluzie scurtă.
Ai fost tot ce-mi doream,
Puteai fi tot ce-mi doresc,
Dar nu te mai aveam,
Căci nu mă lăsai să te iubesc.
Totuși, eu te-am iubit
Și m-am stins de iubire,
Tu distrugeai ce-am clădit,
De la un moment dat fără oprire.

Întunecat în noapte
Îți zăresc chipul,
Acea rază de lumină,
Care îți mângâia speranța.
Îmi dădu putere să mă apropii ușor,
Punând mână pe sufletul tău
Am simțit goluri adânci
Nemărginite de șoapte dulci,
Ochii tăi sclipeau,
Zăcând într-o baltă de lacrimi
Zâmbind mă rătăceam printre ei.
Oare tu ai putea
Sa lași in urma ta
Un suflet cald?
Dar privindu-te mi am dat seama
De durerea ta,
Spunându-mi cândva
Că tu vei aduce liniștea.
Și pornind pe căi diferite,
Am realizat minciuna ta.








M-am pierdut în profunzimea ochilor tăi,
Acea noanță de albastru în care mă scăldam,
Sclipirea ochilor tăi, care mă lumina,
Arta din glasul tău, ce mi-a devenit sunet preferat...
Cuvintele tale tale ce mi-au acaparat sufletul dependent de iubirea ta,
Acum s-au dus, te-ai dus și tu cu ele...
Du-mă înapoi, vreau să rămân blocată-n timp cu tine,
Să-ți fiu a ta iubire.

Sufletul s-a întristat din nou,
E plin de jale și de dor.
Un zgomot profund se aude de sub apă,
Un sunet, semn de viață.
Vreau să plutesc, din nou, cu tine
Acum doar cad în gol.
Tu mă afunzi și nu-mi răspunzi,
Vrei să rămân sub apă,
Până mă vei ridica înecata
Și voi pluti din nou,
Doar că pe apă.