Injecție

Ninge!
Ninge, ninge
atât de puternic cu fulgi de tinichea
încât îmi e ciudă că nu pot să-i țin pe toți
pe umerii mei,
ce încă mai au urma frunzelor de aur.
Îmi e ciudă că nu pot să vă apăr
încât strig,
strig și gesticulez neînțeles printre fulgii de tinichea.
Dar cine să te audă,
când zăpada gri se prăbușește
peste dorința oamenilor de a visa
și o îngheață fără milă,
fără remușcări, fără compătimiri?
Iar tinicheaua ne intră sub piele,
în sângele albastru
și râde fără să fie oprită de voința mea.
Umerii cad precum cetăți,
pielea e jupuită precum neamuri de barbari,
iar greutatea infinită a fulgilor
învăluie strigătele mele
în culori ce nu pot fi atinse.

Iarna nimeni nu vede,
nimeni nu aude,
cu excepția fulgilor ce știu orice mișcare,
dar așa cum se așează în iubirile noastre,
tot așa tac și acoperă strigătele
în culoare de tinichea
și rămâne totul liniștit
și pașnic,
dar sub fulgii de tinichea,
adunați de zile-ntregi ce nu trec,
se desfășoară războaie
pierdute.

Ninge
ninge ninge
iar eu nu fac față
sângelui de tinichea