unde suntem aici & cum facem zgomot să nu
ieşim niciodată cum se linişteşte pământul
din start dacă nu îl săruți &
mergi pe cai fără putere în dinți & îi înlocuieşti aşa cum poți tu
faci totul fără să te doară & uneori
aici doare doar un pic &
sunt oricum recunoscătoare fără vreun impuls de la spate lumea pare un pic
altfel
e o sală mare în față şi spectacolele curg
prin noi uite că
aici suntem e cald&bine cum de nu am
fost aici de la început &
cum facem să nu mai plecăm uite
suntem aici cu toate liniştile din lume &
nici măcar nu-mi spui să plec în dimineți cu frig
mă strângi mai tare &
mă-ntrebi unde sunt & cum poate fi mai bine de atât
nu ştiu răspunsul la nicio întrebare dar vis-a-vis de sala asta mare
e cald e bine e cu
spatele-ncălzit la lume & poate nu pare dar
nu mai ies niciodată de aici |