Ante mortem nemo beatus

Sapă-mă cu o lacrimă,
în timp ce privesc geometria unor stele pictate din greșeală
și du-mi costițele buchet
în curtea bunicii din spate,
Acolo unde-s mănunchiuri de oameni depravați.
Picioarele mă cară,
la cina câinilor vagabonzi
care mă gustă
Abia acum în ultimul ceas.
Cu capul privesc la etajul 4
Unde în stradă se sparg în cioburi
Ultimele mele refulări.