dormi sau te prefaci?

bunicul meu a murit de șapte ani
continuă să moară în mine mereu;

tot ce am a căzut pe podea,
venele mi se strâng, palpitează, iau forme de crengi
mă împiedic de trepte, dulapuri, ferestre
lemnul mă face să tremur când îi simt mirosul dulce-amărui;
sicriul era din gorun uscat

tâmplarii sunt fericiți să se culce în rumeguș

străzile au fost mai înguste când mă ținea de mână cu mâna lui mare
soarele exista fără săgeți de întuneric, rotund și palid la fel ca orbitele unui fumător
țigările se fumau singure împreună cu vântul se iubeau egoist

câinii latră, eu îi înjur pe cei de la Enel

încă o zală pusă-n lanțul acesta de plumb,
încă o cafea neterminată sau băută cu scârbă
speram că mă va apropia puțin de el,
de cafelele făcute, în copilarie, din pământ
nu îl mai văd acum nici în vise
deși mă întind în lumină
sunt mai oarbă decât o râmă bolnavă;
mă înfurii pe puștii anonimi și pe bunicii lor

tot ce vreau să spun a fost deja spus
doar un alt adolescent anonim, cu frustrări,
fără facebook

dar să știi că îl voi urma în întuneric
deși a devenit o fantasmă
îmi provoacă un deja -vu alb-negru
e un fel de Dumnezeu inexistent și rece
să cred în el e la fel cu a crede-n Moș Crăciun;
tot ce pot simți este vidul din mine
și nu am știut niciodată să-i spun
c-a murit prea repede, că m-am născut prea târziu

mi se pare că pierd bucăți consistente din suflet
nu mai am certitudinea că exist

- Ce-i asta « moarte »? Te duci și nu mai vii ? Dar unde te duci?
E departe, e frumos, sunt alți oameni acolo?
Ei nu te lasă să vii, sau nu vrei tu? -

nu a mai rămas nimic din tine
cămășile tale în carouri au fost donate străinilor

e poetic să plângi în întuneric