Săvinești

singurele lumini la 6 dimineața sunt cele din săvinești
strivesc orizontul la stânga noastră cum o iei spre roznov
dincolo de lunca bistriței    cu turnurile gri de fabrici
furnale antice    clădiri șubrede    moaștele industriei
câteodată cred că acolo e fabricat răsăritul
prin tuburile alea cu epitelii cimentate de comuniști și italieni
din fumul ăla portocaliu ce acoperă ca un cumulonimbus cerul.

      singurele lumini la 6 dimineața sunt cele din săvinești
e de la sine înțeles că la ora aia specia umană e cea mai vulnerabilă
și că ne doboară orice boare de vânt    e când ne apucă greața că existăm
dumnezeule o să mă întreb de ce scriu poeme la plural    poate-s doar eu
dar doare până-n os când le văd cum
eclipsează stelele.
                              iar atmosfera de film vechi
                                                                         cred c-o să mă omoare într-o zi.

       singurele lumini la 6 dimineața sunt cele din săvinești
și apele râului le reflectă și cerul nopții le reflectă
și ele se reflectă unele pe altele    morala kantiană dezmembrată într-o dimineață
pregătiți steagurile și nevestele    ce numesc eu libertate uite-o
m-am limpezit    sunt viu    la 6 dimineața mut și munții cu credința mea
credeam că n-o să vină ziua asta
                                                    când pot să strig și eu că nu exist.

       singurele lumini