oare trăiesc?
privește-mă în ochi.
în smaraldul șters cu disperare,
de-o radieră vândută într-o clasă cu chipuri funerare,
dar pretenții liberare.
era un jad de creatoare,
până să mi se spună că-s amatoare.

de-atunci nu-mi mai privesc ochii în oglindă.

privește-mi inima întunecată.
mi-o împart cu o peniță cu vârf strâmb
și o călimară cu lacrimi și ploaie, e plumb.
dacă-ți pleci urechea de muritor,
vezi auzi nu bătăi de slujitor,
ci cântece de-un compozitor
ce scrie într-un cer nemuritor.

nu-s acorduri false, căci n-au fost create de om.

privește-mă pe mine.
sunt pictată în cerneală,
în vise sacrificate pe-o scenă socială
și speranțe arse sub o privire reală.
mă ascund sub un ciob de lună,
furat de pe-un tablou sfărmat în furtună
și îngropat sub stele stinse-n toxină.

nu mai reușesc să mă regăsesc sub atâtea straturi.

adună-ți gândurile tâmpe-n constelații
și fă-mă astrul tău prin ilustrații
dacă așa mă poți privi
fără sticle sparte,
care estompează silueta,
și cortine negre,
care maschează pirueta.

țip sub privirile tale superficiale. mă auzi?

privește-mi mâinile tremurânde,
pătate de lacrimi în culori sângerânde.
sunt mâini de bolnav,
de nebun capturat în dans de sclav.
sângerează căci sunt pline de spini
de când am pus mâna pe oameni.

astfel am aflat că și cele mai frumoase flori pot tăia.

îți place violetul?
atunci privește-mă.
l-am pictat sub ochi în seri amețitoare
cu luna la pălăvrăgeli copleșitoare.
pe atunci îmi croiam iluzii desăvârșite,
dar se toceau sub un apus pe sfârșite.

lumina îmi arăta că erau doar minciuni dacă nu erau privite de visători.

privește-mi armura de defecte policromă.
e o colecție scumpă de mătăsuri
și de ieftine petice cusute-n versuri.
vezi stângăcia croirii,
înțepăturile de ace din timpul uneltirii,
fărâmele de suflet împletite-n cuvinte,
mărgelele de cicatrici interioare
și arsurile de soare exterioare?

mă vezi pe mine,
drept cine sunt?
o mașinărie defectă,
care urlă-n tăcere,
tace-n zgomot asurzitor,
se-înalță și-atinge o rază,
cade cuprinsă de foc,
se scufundă,
și se-n îneacă în noroi?

măcar mocirla în care mă aflu a stins flăcările.

dacă mă vezi, privește-mă!
te rog!
privește-mă și spune-mi,
printr-un silabă rudimentară,
că sunt vie.
căci nu-mi mai simt inima cum bate
și nici plămânii cum inspiră.
deci privește-mă!!!
și fă-mă să trăiesc...

16 Jan - 21:11

Id: 1271
 
437 vizualizari