Ploaie de cocaină

Lacrimă, strigăt, ecou
Craterul de tristețe se adâncește în reflecții de metrou
O figură trece, râde, se complace
Plouă cu cocaină.

Îmi simt sistemul căzând
Și corpul disperând
Spune-mi acum cum să ma ridic de pe jos
Când tot ce mi-a rămas este speranța de acceptare

Dar pe cine păcălesc?
Chiar și luna amețește
Când mă vede cum zâmbesc
Zâmbet fals și plin de frică
De care s-a săturat
Și în lacrimi s-a uscat.

Tu nu plângeai
Tu doar stăteai
Te uitai la mine de parcă nu știai care-i motivul
Veneau norii peste mine și-mi pictau expresii pe față...

Sângele nu mai pulsa
Iar suflarea-ncetinea
Buzele se-nvinețeau
Și doar ochii se holbau.

Am rămas în ceață, la metrou
Acolo unde toate visele sunt trădate de ecou.