Poezie pentru Celentano

"Este unul în Fierbinți,
Ce scrâșnește des din dinți.
Are mâna ocupată
Cu o sticlă colorată,
Și cu mersul legănat,
Bate străzile din sat,
Pe la cei ce-i crede frați
Pentru o vodcă și cârnați,
E deștept și lumea-l știe,
Cunoaște ceva meserie,
Cu mistria fermecată
Mai face de-o vișinată,
Are mintea sclipitoare
Și privire atrăgătoare,
,,Bă, ești prost!" nu-i ghicitoare,
E Celentano cu valoare!
Aveam să văd un personaj,
Ce nu-i dădeam crezare.
Născut din propriu-i anturaj,
Privindu-l ca atare,
Ușor, în timp să-i înțeleg
Dreptatea din cuvinte.
Nu eu, ci toți ar trebui
Să-l urmărim și să luăm aminte.
Nu toți îi dau crezare
Sau poate doi sau trei,
Ce nu vor recunoaște
Că este peste ei.
Privește turmentat
Falsul ce-l înconjoară.
Cu glasul amputat
Și vocea de vioara,
Cu privirea împrăștiată
Își caută dreptatea,
Se uită în jur si vede
Că își merită soarta.
Neputincios îi vede păcăliți
Și știe că le place
Să fie iar mințiți.
Dar veseli, triști,
Deștepți sau prosti,
Încearcă să le spună
Că doar li se promite
Ce le trece prin minte.
Nu are adversar
În satul lui natal,
Chiar priceput în toate
Nu i se dă dreptate.
Iubește tot ce-l înconjoară,
Suferă pentru a lui țară.
Își plânge neamul, rudele,
Când i se tulbura gândurile.
Cu sufletul întunecat
Mereu, mereu el se ridică,
Nu-și lasă capul aplecat,
De nimeni nu-i e frică.
Vorbește clar și răspicat
De tot ce-l înconjoară,
Nu vrea decât să-i fie bine
În a lui țărișoară.
Acum, încep să înțeleg:
Chiar dacă-i beat mereu,
Neîngrijit, nebărbierit,
Cu același tricou,
Că este doar un personaj
Ce ni se adresează,
Să nu ne lăsam mințiți,
De noi totul contează.
Ne vrea luptători de mici
Având în noi speranța
Că vom schimba ceva.
Vrea să trăim aici,
Nu în Italia, Spania sau Franța."