la 41 o să mă întreb

unde-s zilele alea
când mingea de cauciuc
dată cu șpițu în fața cuiva
era cea mai călduroasă
formă de salut
un fel de a zice
că exiști
de-a binelea

și noi plângeam
și apoi râdeam crezând că
iarna va veni mereu
în aceeași zi
toamna va fi mereu
perioada de chilleala
și bunăstare
de care ai atâta nevoie
după o vară plină
de nopți blurate
sinapse deteriorate
de pixeli morți ce acaparează
orice amintire

am văzut prieteni transformându-se
din puști stând cu burta-n soare
toată ziua pe câmp în corporatiști
obosiți
și triști

și liana metalică din pădure nu mai duce
cu gândul la joacă mai mult
la suicid la cioatele
îngropate în pământul
umed

și am văzut cum
superman moare
și nimănui nu-i pasă
sonic din
supersonic devine
un leneș
preocupat de ideea
catatonicului

cum visele
devin încetul
cu încetul mai modeste
mai calme
și realizabile