Sancta simplicitas

Eu sunt cea care plânge armonios ascunsă în catacombele
propriilor sale simțiri searbăd de recurente
cea care-și inundă mintea de gânduri obsesive care au
conștiință de sine.

               Sunt cea care-și ticluiește fiecare fărâmă ce a mai rămas
din son âme și cea care cu mâinile sale tremurânde și reci le-așează
pe un piedestal ingrat al slavei deșarte. Dar eu totuși
sper

Că întunericul abisal ce poartă ca pe-o haină scumpă
ecoul morții își va lua tălpășița din lumea mea
cutreierată la modul clasic și ușor romanticizat de
morții-vii.

                Astfel, am să-mi dejgheb glanda lacrimală și
voi prinde curajul, voi avea elanul să perorez despre
fixația mea pentru Fericire.