transpirația filtrată
de cămașa ieftină și
blugii vechi cu multe buzunare
lipiți ermetic de pielea scaunului
e un răspuns când soarele de
autostradă
urlă la mine să nu mă întorc
când roşul scapă din albastru și se
izbește de mine ca
focul de vârful țigării
trebuie să ne urcăm în mașină
să ne despărțim
nu vreau să mai conduc
mereu
la final
spre casă mereu spre casă
să știi să întorci volanul și
mașina să te asculte să zbori
ca o pasăre de pe blocul-turn |