să vezi cine nu mai apasă de două ori pe poza ta
să compari situațiile
să faci diagrame
încerci să găsești explicația rațională la o problemă
total irațională
e undeva unde nu poți ajunge
ca la praful din calculator pe care îl vezi după gratii
dar nu îl poți șterge
libertatea intangibilă
ca în tramvai când miroase a pătrunjel fiindcă o
bătrână a făcut piața
(un miros pe care îl apreciez enorm de mult dar
combinat cu uzualul miros
de porc transpirat bucureștean
duce la un compus chimic toxic – ciorba reminiscientă cu cea din
Crăciunul anterior petrecut la bunici
care s-a dovedit unul eșuat
cu certuri multe și înjurături și cu ciorbă nu foarte bună)
când îmi imaginez că cineva va jefui tramvaiul
ca în filmele western
cerând toți banii + bijuterii
și după coborând la următoarea stație |