Resemnare

Sorbind din vinul agoniei,
Mă cufund tot mai mult în suferință,
Privesc prin fereastra viselor tot mai departe de realitate,
Pentru a șterge orice urmă de iubire.

Cu pași lini mă cuprinzi neașteptat,
O lacrimă fierbinte se scurge, topind sufletul înghețat,
Credeam că sunt doar vocile mele interioare,
Dar o mângâiere ușoară îmi vibrează întreg corpul.

Mă privești în ochi pătrunzător,
Tânjind după o licărire de speranță,
Mă prinzi într-un labirint al gândurilor,
Când îmi desfeți chipul cu mâna ta caldă.

Îmi șoptești printre suspine regretul tău profund,
Mi-ai abandonat dragostea în al singurătății străfund,
Ai înlemnit sentimentele,ai ignorat,
Nu știai că nepăsarea ta m-a paralizat.

Încerci să alini tot ce n-ai conștientizat,
Vrei să cârpești un suflet deja măcinat,
Îmi șoptești în continuare, că nu ai realizat,
În tot acest timp m-ai îndrăgit necugetat.

Prinzându-mă în cușca brațelor tale frământate de dor,
Ceri permisiunea către o dragoste eternă,
Nu ai văzut totuși că e prea târziu,
Să ceri îndurare unui spirit sfărâmat?

Ai fost dictat de un univers abstract,
Atras într-o lume imobilă, moartă,
Am fost păcălită de figurările minții,
Toate emoțiile s-au prelins pe râul uitării.

Trupul meu e gol, inima-mi e goală,
Mă retrag încet din fața propriei ispite,
"M-ai pierdut demult, minte ostilă,
Rămâi însetat de al tău sfâșietor păcat!"