reverie

ibricul din tabla-i decolorată șade pe argazul proaspăt vopsit.
   
aburi.

gândul și dorul de tine care valsează până la tavan ca doi miri
mă îndeamnă să mă pierd iar în Raiul pe moment regăsit
visez iar la zilele de vineri si miercuri
când îți simțeam mirosul sănătos și proaspăt
și-ți admiram paloarea degetelor lungi de pianistă profesionistă
încleștate fiind de unghiile ca migdala
mai știi tu oare, când te invitam la un vals în udele halate,
iar apoi mâncam capșunele din grădinile bisericii din spate?
erai Aida din muzica îngerească a lui Verdi
erai muza ce se odihnea în Capela Sixtină și se rătăcea la Versailles
acum eu sunt un străin rătăcitor pe Podul Suspinelor
datorită tie am înmugurit, iar în lipsa ta m-am veștejit.

sânge.

ibricul cade, vopseaua maronie sare de pe el, rămân încremenit
palma mi-e roșie, am ținut prea mult mâna pe ibricul încins
sau poate...am ținut în palmă inima ta ce arde...de dor.