Durerea ca o grădină de lumi

Brațele mele nu sunt aripi
ca să-ţi prinzi toate pânzele stridente.
Rug de snoave-n depărtări se sustrag
în podul palmelor
în chingile vieții asudate
Timpul se scrie cu literă mare
în ceasuri de oameni sticleţi
ce-și târăsc aievea trenele distorsiunii.
Și-mi cade în glastră
ori de cate ori neuronii îndoielii
mă desprind de pereții
spațiului sideral.

Ochii mei nu sunt oglinzi retrovizoare
ca să-ţi admiri toate tăcerile pierdute.
Identitatea de uitări în derizoriu se stinge
într-un amurg
ca taina cuvântului ce stă să răsară.
Golul se naște neînduplecat
în pași de incertitudini abisale
ce-și spală încet drumeagul durerii.
Și-mi torn vin prin cratere
ori de câte ori spectacolul mut
mă ţine să trăiesc
din deadline în deadline.

Ajută-mă să nu dispar,
inimile se coc
prea repede în veri
-sau îmi plăcea așa să cred -
am furat câte puțin
din toate
să le am în vreun fel
pe mai târziu.
Mă desfac foaie cu foaie,
e hazardul unde am crezut
că ușile își recunosc cheia
atât de noi în mișcările lor.
Durerea
ca o grădină de lumi
a rămas blocată pentru totdeauna
în camera obscură a păsărilor
dacă păsările au și asta..