De teamă plâng pruncii

Își uscaseră țoalele pe sârme ruginite de dor.

Femei gârbovite își numără cuticulele și le admiră
Ca pe ceva de care trebuie să scape (trebuie să pleci curat pe lumea cealaltă)
De dor de ducă
Pescarii își iau furcile-nspinare
Se duc să își vâneze moravuri moarte
Lângă conace tulburate de pustiu

De dor de viață
Mamele mai nasc
Cu dor
Odor flămând
Ale cărui țoale vor rupe sârma ruginită

În satul în care
Seriile omoloage nu mor,

Pruncii își beau încet,
Vital
Sângele din gură
Sânge provenit din plângerile părinților înfometați de trai mai aristocrat

Pruncii își atârnă dinții în cuierele hegemonice
Așteptând să le crească,
Vital,
Organele.

În satul încă plin de forfotele nălucilor
Din biserici cu icoane bătute în lemn
Părinților le e teamă
De sânge
De prunci
De biserică