Tic-tac

Tiptil, noaptea își face loc peste umbre
le înghite încet, hrănindu-și nesătulul vid din suflet;
sau umbrele-și stăvilesc foamea rece
cu lumina palidă?
Poate doar timpul știe…
Tic- tac tic- tac tic- tac
Întunericul ne schimbă pe nesimţite,
ne cuibărește teama și neputinţa în suflet.
Sau noi chemăm noapte
când ochii luminii ne sperie?
Poate doar timpul știe…
Tic- tac tic- tac tic- tac
Înfricoșător sună vremea judecăţii,
terifiant ne asurzesc clipele ce se scurg
ca un potop de lacrimi,
dureros ne leagă umbrele cu lanţuri de nepuţinţă
și cercuri de vicii de natura noastră pământească, efemeră…
Tic- tac tic- tac tic- tac
Condamnă timpul sufletele izgonite din tărâmul făgăduinţei,
oamenii aduși de vreme în deșerturile urii…
Tic- tac tic- tac tic- tac condamnă timpul
pe cei ce știu că “nu” le sfărâma
plăpânda flacără a exstenţei
și știu că “da” îi va obliga să moară încet,
în fiecare zi câte puţin…
Tic- tac tic- tac tic- tac
ne condamnă îngrozitor timpul
Tic- tac și speranţa moare în vânturi vremelnice.
Tic- tac și iubirea se evaporă în focul infernului.
Tic- tac și bucuria se îneacă cu lacrimile singurătății.
Tic- tac moare timpul cel crud, rece și solitar.
Tic- tac ne ameninţă muribund timpul.
Tic- tac plânge timpul pierdut.
Tic- tac zboară clipele de bucurie.
Tic- tac uită timpul păcatele lunii...
Și noi îl auzim mereu,
dar nu-l înţelegem....