Rețetă

Cât am putut să scheaun
gândindu-mă la pieptul tău decojit
la degetele care împing cu forță
compresa cu sare și spirt după
țâșnitura stropitorii de grădină.
Nimic nu m-a vindecat nici
gândul la ai mei nici
puterea pe care mi-o cereai puterea
de care creștetul tău depindea
ca o pătlăgică pârguită în cădere

Dimineața lumina dădea ușor din coate
în bulbul veiozei în dreptul ferestrei
am coborât nerecunoscătoare din pat cu tălpile pe gresie
am despărțit aerul de zi de aerul de noapte
(curajoasă mișcare a ariergardei)

Dimineața pielea mea era scoarță
am făcut pașii spre baie imaginându-mi că tu făceai ceva frumos
casnic și neutru
citeai cu spatele încovoiat
înghesuiai haine în mașina de spălat


Astăzi pietonii cu reverele lăsate se sprijină de cabine telefonice
învârt pe deget firul
mă uit pe geam la mimozele înfipte în pălării baticuri
sunt singură și nu știu să inventez nimic
mintea mea abătută și stearpă aruncă mingi în haloul viitorului
unde pieptul tău e lin unde
mașinile de rulat țigări traversează nestingherite strada
opresc la ocazie

(în chicinete ca în avanposturi
frumusețea ta separă gălbenușul de albuș
mâinile de cele mai multe ori)

După amiază roșiile se desprind una câte una din rugi
și eu din urma lor una câte una în strecurătoare
separ prospețimea viguroasă a legumelor
de dragostea virilă din bucătărie
mă îndepărtez de urmele degetelor mele în praf
cântând din țâțâni cântecul oii fără stăpân