Marea-mi ştie nostalgia

Sunt corabie şi plutesc înstrăinată
În abisul gândurilor toate
De a valurilor şoapte,simt că sunt trădată
Şi de-a cerului nuanțe coapte.

Mă-ndrept spre nu ştiu unde
Cu-ntrebări citite-n stele
Nu găsesc răspuns niciunde,
La nici una dintre ele.

Caut linişte-nțeleasă
Numai de tăcutele pustii
Ce le naşte luna-mpărăteasă
Pe platoul mării tulbure de mii stafii.

Îmi ştie fluxul a mea putere ,
Precum şi slăbiciunea mi-o cunoaşte
În inima mării abandonez a mea durere
Prezența sa, tristețea nu şi-o recunoaşte.