Gândul

Of, persoană mie dragă
Nu-nțeleg de ce e-asa
Gândul tot la tine-mi zboară
Părasește mintea mea

Și se duce, și tot merge
Și-napoi n-are-a veni
Până când la o răscruce
Gândul tău va întâlni

Și atunci de s-a întampla
Gândul tău și Gândul meu
Mintea mea si Mintea ta
Între ele a se lega

Fericiți am fi mereu
Râsul tău, cu al meu ar râde
Plânsul meu, cu al tău ar plânge
Și la bine, și la greu

Și de n-ar să fie așa
Mintea ta și Mintea mea
Gândul meu și Gândul tău
Dacă nu s-ar întâmpla

Al meu plâns, ar plânge singur
La ideea că ar putea
Râsul tau sa râda langă
Acel râs al altcuiva

Insa râsu-mi dac-ar râde
Firșste că n-ar putea
Să râdă cu suferința
Știind că a făcut voia ta

Însă, Până la momentul când
Gândul meu și al tău gând
Se vor întâlni zburând
Întru veșnicul curând

Al meu gând hoinar aleargă
Ca un nebun căutând
Drumul pe care să meargă
Și din greu etern luptând

Al tau gând să îl găsească
Și în hohote plângând
Soarta să își ispășească
Numai cu o speranță-n gând

Dupa cât a străbătut
Să nu fie în zadar
Și să nu fii dispărut
După atâtea așadar

Gându-ți lângă al meu să fie
Să-mi aline o veșnicie
Al meu gând care cândva
Plângea-n hohote la gândul
Că al tau gând chiar ar putea
Dezmierda cu duioșie
Gândul gri al altcuiva.