totul se sfârșește prin a fi împachetat

nu există niciun accident care să-mi
amintească de mine
așa cum eram văzută acolo unde
organele sunt secerate în lumini de reflectoare

cu o curea lată de frig în jurul taliei
binele se reface în liniște
știu cândva cărțile noastre vor sta
pe masa aceluiași târg
acoperite de hanorace roșii ascunse
după stupuri de albine

o pană plutește în mijlocul traficului
fac focuri de tabără
în imaginație
ca atunci când eram mică
și nu făceam diferența dintre
teatru și circ
seara cineva spunea: apa din pahar să-i doară
iar adulții se întorceau acasă
cu încă un copil

tristețea s-a aciuat în fiecare dintre noi
ca un cuib care își dorește să se distrugă de la sine
nu mai vine nimeni să ne ocupe
sau să ne viziteze

totul se sfârșește prin a fi împachetat