P(r)o(f)etul

Îți ții mâinile în rugăciune, împodobite
De aur și smaralde și mănuși de catifea
Și te prezinți profet, dar doar nesăbuite
Fecioare necioplite aud predica ta.

Altarul tău învăluit în voal pios
Canoane în zadar adăpostește,
Căci crucea ta amară-i colb dizgrațios
Și Domnul de pe ea ca ceara se topește.

Un psalm evlavios îți curge din ureche
Din ochi arunci scânteia de păcat,
Tu, dictatorule, cu-a ta cutumă veche
Cum îndrăznești să te chemi împărat?

Eu fără voia mea pe diavol l-am zărit
Și fără voia mea reiterez dictoane
Când sfinții din Eden urlă necontenit,
El lacrimile-mi șterge cu icoane.

Fie precum în cer așa și pe pământ,
N-am decât sacra poezie și profanul cuvânt.