„Cine nu e mângâiat nu există" (Svetlana Cârstean)

Fără compromisuri cu obsesiile mele.
Noaptea, când nu pot să strig
pentru că strigătul meu
nu mai cunoaște glas omenesc,
intru-n ele ca un fierăstrău.
Mă acomodez.
Umplu pereții cu desene mici, făcute din creion.
Desenez musculatura mesei, chipul mic și plat
al gazdei,
cotloanele mărunte de unde plânsul nu mai poate
să ajungă la adevărații locatari.

Deasupra caloriferului e o fereastră.
În stânga șifonierului e o fereastră.
La capul patului e o fereastră.
În palma mea, strânsă între degete,
fereastra doarme. Numai piele și os.