Viața

De-ar fi rezumăm istoria in câteva versete,
Oamenii s-au născut, și suferit și au murit
De sete... Nu, din războaie au murit cete
Nu pe front, în lupta minții când s-au prăbușit...

Dar n-au murit, dar au ales s-o facă,
Le-a fost mai ușor să tacă, oameni cu frica
Unui apus de soare sau frica să se întoarcă
Acasă să mărturisească că n-au făcut nimica...

Și-s cei ce-au reînviat, nu le-a ajuns o viață
Să câștige lupte ce-n pământ i-au băgat...
S-au dus orbiți in față, cu mințile în ceață,
Au mai murit o data... De fapt, ce-au câștigat?

Sau cei ce au vrut pacea, și pace-a fost mereu...
Cei ce s-au împăcat iar lipsa de păcate
Le-a adus de fapt un suflet încărcat greu,
Dar de atâta pace toți s-au pierdut în noapte.

Si acei ce stau pe margine și tot încearcă
Să înțeleagă care-i miza acestui vast război,
In valuri de foc pe rând și ei se-neacă,
Și se afundă-n profunzime și nu se-ntorc-napoi...

Mai sunt cei ce-au speranță și nu se lasă-nvinși,
Ce știu, mereu urmează un răsărit de ziuă,
Dar și ei în capcana cumva tot vor fi prinși
La rândul lor rostind acel ultim "Adio!"

Și cei ce instinctiv își găsesc propriul drum...
Dar și acela duce tot către o răscruce
Și le arată că orice cale ar alege acum
Tot în întuneric inevitabil ea va duce...

Și cei... Și toți cei ce există, ce-adeveresc destinul
Ne-arată că istoria-i un ucigaș in serie,
Cum de la ultimul soldat și până la primul
Pe toți ea îi răpune... începe să te sperie.?

Si-apoi sunt eu, cel nenăscut pentru lupte ușoare,
Ce-am fost trimis să le opresc tributul
De sânge către viața, mișcare cu mișcare,
Cu regulile mele, in față stau cu scutul...

Eu ce joc jocul vieții, cu reguli de-ale mele
O atac cu sabia ce mi-a înfipt-o-n rană...
Dar am de partea mea gloria a mii de stele
Și mintea-mi genială ce soarta o răstoarnă...

De-ar fi sa proorocim viitorul, in ultimele versuri
Oameni se vor naște dar altfel de-or gândi,
Nu vor muri și vor putea cunoaște universuri
Și arhitecți ai minții castele vor clădi...