Incertitudine nocivă

Trăim într-o lume compusă din incertitudini,
Trăim într-un univers descumpănit, toxic,
Suntem muți, trăim la diferite altitudini,
Iar glasul meu vrea să spargă bariere, periodic.

Ne dedicăm unor credințe infame,
Jurăm că nu vom mai iubi.
Mi-aș dori ca cineva regină să mă proclame,
Regina neînsemnată care frica își va zdrobi.

Sunt secătuită, nu mai am idei de înșirat pe foi,
Iar pentru mine nu mai există noțiunea de "amândoi".
Mă simt străină în propriul meu trup,
Inima cu încredere nu pot să o mai corup.
Sunt doar o celulă deshidratată,
Sunt un nucleu fără material genetic,
Într-un accident emoțional am fost desfigurată,
Sunt un trup lipsit de poveste, sintetic.

Am căzut în gol când răsăritul îl pictam.
M-am înecat cu praf de stele când prin Cosmos pluteam.
M-am fript, paradoxal, când roua mângâiam.
Am trăit cu CO2, oxigenul nu-l mai inspiram.
Mi-am alungat sufletul ca să nu mai simt nimic.
Lumina mă orbește, prefer să stau în întuneric.
Mi-am lăsat florile să se usuce, o răzbunare disperată.
Plângeam în fața lunii, ea îmi cânta o sonată.

Nu știu ce fac, ce simt, pe ce poteci o iau,
Nu știu ce scriu, ce cânt sau pe cine cânt.
Nu știu dacă trebuie să plec sau dacă, în zadar, stau,
Nu știu de ce în chin și deziluzii mă frământ.

Vreau doar un motiv pentru care să zâmbesc.
Vreau o speranță cu care să mă îmbăt, cât mai trăiesc.
Vreau cuvinte sincere pe care să le rostesc.
Vreau ochi în care să mă pierd, atunci când îi privesc.
Vreau cântece pe care să le fredonez.
Vreau povești în care să mă proiectez.
Vreau o iubire de care să mă lovesc.
Vreau un zâmbet cu care să mă zăpăcesc.
Vreau să mor pe acorduri line.
Vreau să ne iubim, eu și cu mine.
Vreau să nu mai vreau nimic.
Voi fi aici, jelindu-mă veșnic.

Sunt ca plasma, nu am nici stare, nici echilibru.
Viitorul meu e copleșit de negură, cu tonuri de macabru.
Voi fi o enigmă, voi tăcea zgomotos,
Trupul îl voi metamorfoza, creierul o să-l descos.