Mica rândunică

Pe.o creangă inflorită,               
O umbră-ntunecată
Se aşează umilită         
O pasăre nevinovată.

Ciocul negru ca măslina,
Ochii săi mijiți de dor,
Burta albă ca lumina
Şi c-o pată la picior .

Picioarele se moaie îngrozitor
Iar pasărea se-apleacă
C-un ciripit respingător,
In baltă aproape se îneacă.

O vai, micuța !
Aripa îi e ruptă
Iar la picior ghieruța..
Îi este desfăcută.

Din bolta cea senină
Se aude cu glas moale,
O păsărică ce suspină
Venind încet spre vale ...

Se apleacă cu durere
Spre pasărea căzută,
Ce fără mângâiere
Suspină cu aripa-i ruptă.

S-apropie încet spre rană
Să i-o poată alina....
Dar vede sânge pe sub pană
Şi nu i.o poate vindeca.

Din ochii rândunicii,
O lacrimă se scurge
Pe pieptul păsăricii ,
Unde sufletul şi-l frânge

Degeaba pasărea plângea...
Că sufletu.i se stinse
La piept în brațe o strângea
Chiar dacă ea murise.