Părinții

Așa cum ochii ard adânc spre cer,
Să nu rateze vreun apus de toamnă,
Așa ardeam atunci, acum mă cern
Fără să vezi sau să mă simți, tu mamă.
Eu scriu sperând să înțelegi,
Că-n gheața ta am ars.
Ai fi putut să mă salvezi,
Dar n-ai rămas.

Și cică doar copacul neiubit nu înflorește,
Așa și eu doar rădăcină am rămas.
Aș fi putut să fiu cel mai frumos copac ce crește,
Aș fi putut....dar tată...te-ai retras.
Eu miroseam acum a primăvară,
Tu erai mândru și eu mă bucuram.
Însă miros a lăcrămioară,
De la o floare de mine udată
Căci cu iubirea voastră mă uscam.