Figurație

nu e nevoie să-mi știi numele
oricum mâine plec
amăgirea unește oamenii răbdători
cu mâinile odihnite sub lumina solară

angoasă curată
ca botul de sticlă al unei statuete
nisipuri deșirate prin teatrele de vară
senzații încrustate în primul strat de piele vindecată

comasare
zone de interes refulate pe dinăuntru
tipare pe care nu le stingi
zile de naștere neatinse

mi-e milă de mâncarea aruncată
și asta e tot ce văd înainte de plecare
parcă auzi bucăți de gheață răzuindu-se pe linia orizontului
în femeile neatinse

eu sunt mâncarea aruncată
încă proaspătă încă nefolositoare
singura tânguire albă cu mine
casa voastră se închide