capitalism mon amour

(la sfârșit, când n-o să mai fiu utilă
am să ajung o păpușă frumoasă și ștearsă din vârful deșeurilor toxice
prăvălite în năvodari din cerul asfaltat al italiei)
mi-au zis că

„nu avem suficient spațiu pentru mintea ta, ia-ți gândul /
după tranziție ne aflăm în acest loc rodnic /
ești desăvârșit de liber, fiule, lanțurile s-au topit, fiică /
fii util(ă) societății ----- după burnout și boală de disc n-o să mai avem nevoie de tine /
munca este religia costul mijlocul rezultatul /
poate după ce te pensionezi îți iei un job în orașul de la câteva comune distanță, o să faci naveta”

(când ne doare noi luăm morfină și ne ducem misiunea până la capăt
cărăm lăzi facem clăi de fân avem șase picioare suntem păianjeni
sfârșitul de lună e ca să plătim datoriile dar nu-i nimic
în cealaltă viață nici n-o să am nevoie de operație, nici n-o să mă mai doară
hernia de disc ține numai până la morfina adusă de șeful sau până la moarte)

mi-aș dori să se aloce suficient timp dualității mele de cetățean al democrației /
să avem și noi niște ani separați pentru muncit pe șantier și prin spania, pentru pauzele de țigară în care voiam să citim /
pe care dumnezeul din doctorate și icoane să nu-i pună la socoteală
să ne întoarcem apoi la cărțile de pe birou la proiectele la lucrările la viețile noastre
insuficiente /
ca și cum nimic din soarele aspru și schimbul 3 în spania n-ar fi existat
să ne întoarcem la copiii lăsați acasă îmbrățișați prin telefon la generația
cu părinți migratori
ca și cum nimic din zilele apatice ca badantă și frica
de a nu fi prins și trimis înapoi acasă
n-ar fi existat

dar libertatea noastră e de confesiune capitalistă
și ne întoarcem prea târziu la planurile inițiale
cu creierele îmbibate în alcool sau tristețe
e totuna