subsol-timp-infint

Focul e atât de aprins -
aproape că dă iluzia veșniciei.
Numai omul de la camerele de la camerele de supraveghere știe că e mai efemer decât energia
curentului care-i străbate cablurile
încăperii de la
subsol.

Noi ne lăsăm carbonizați.
Nici nu ne dăm seama că ardem
într-o clipă și nu ne mai rămâne
alt ceas de privit alte
secunde de numărat alt
timp de omis.

Dar nu sunt camere înafara clădirii și
omul de la subsol nu vede
cenușa care pixelează aerul
purtată de clipe
peste clipe înspre
infint.