Omniprezență prin absență

Fantasme de cerneală pătează cartea vieții,
Indignate fiind de-a sa monotonie.
Nimicitele speranțe-n amurgul tinereții,
Idoli de hârtie, ce-ți promit o veșnicie.
Tăiat, torturat și-abandonat în timp,
Arde flacăra veșnic stinsă-n pieptu-mi.
Trece omul, trece înc-un anotimp,
E un nou final, la răscruci de inimi.

Indicii de lumină interzisă,
Năruie obscura stradă a minții.
Fadă și mizeră-i soarta dezisă,
Imnul suferinței, însă, amuți.
Nu-mi mai amintesc de tine-n sufletu-mi
Incinerat, remodelat și uitat.
Trăiesc etern în elementul mitic,
Acolo, pe pânza minții, am pictat...
Tipărind o nouă lume din nimic,
E un nou început, la răscruci de inimi.