elegie la malul Dâmboviței

clopotele se amuză macabru de
trei secole, aici unde zece și alți șapte

ani slugă am fost, același loc în care
amar am dat mării tribut în sare sentimentală, fermecat

de iluzia cî va veni o zi în care mă
va chema înapoi la ea,

că din nou voi fi pasăre colibri printre
oglinzi făcute cioburi și

plânsete de copii abandonați;
doar am sperat și încă-mi jur că

în pământ ca ăsta n-am să zac.

iar râul sângeriu m-a inundat, e lac...