Îl întâlnisem pe Efemer

Și-am învățat ce implică experiența umană
Deoarece îl întâlnisem pe
Efemer… Efemer, condus de Timp,
Precum Maleficent căruia i s-au tăiat aripile din cauza iubirii trecătoare ( și-a învățat lecția în final)
Precum gospodina care și-a sacrificat cariera de succes ca să-și vadă copiii crescând
Ca în final ei să plece
Și ea să rămână cu o pensie care asigură moarte pură.
Sau soldatul care a plecat pentru siguranța familiei
Ca în final să se-ntoarcă ( șansă neprețuită)
Dar familia unde-i?
Normal că nu mai e:
Ura celor mari au distrus-o.

Efemer… un iceberg de care ne lovim mereu,
Pentru că ne simțim încrezatori ca Titanicul...
Mereu există un iceberg
Care să ne distrugă,
să ne lase doar Amintirile,
Măcar amintirile nu dispar…
Sunt acel tip de true friend care te sprijină mereu.

Atmosfera rece cuprinde suflete naive
Care cred că trebuie să zâmbească
Zâmbesc automat
Și ajung să creadă în sentimentul ăsta fals.
Se comportă ca niște alcoolici
Pe străzile pustii ale cartierelor
Crezând că sunt în centrul lumii.
Când sticla se termină
Lumea pare să se prăbușească (Efemerul își face efectul)
Mai trebuie o porție, neapărat !
: Lumea-i o vată de zahăr roz
Mâncată de un copil cu carii.